Oare e ok un salariu de pana la 7000 de lei?

Nu stiu cum sa interpretez stirile de vara, ni se spune ca au aparut joburi ocazionale pentru studenti pe perioada vacantei, care daca se straduie pot lua pana la 7.000 de lei. Azi suma ar reprezenta 343 de euro! Evident ca pe langa cei ce iau o pensie de 1500 de lei pare enorm, insa in tarile civilizate suma pare un fel de cadou, nici pe departe un salariu. Asadar o fi de bine sau de rau ca salariile intre 3000 si 7000 de lei pe luna sunt prezentate ca o “mare realizare”.

Oare e ok un salariu de pana la 7000 de lei?

Cred ca oricat am vorbi despre acest subiect nu vom reusi sa atingem toate punctele sensibile, o chirie in Chisinau este minim 100 de euro daca stai la comun, deci ramai cu ce in buzunar daca castigi 3000 de lei? Oare ne putem mandri ca avem salarii de sub 500 de euro pe luna, nu mai zic de cele de 150 de euro, care evident nu ajung nici pe departe pentru un trai decent.

In sfera bugetară câștigul salarial mediu lunar în trimestrul III a fost de 5 624,8 lei (+12,7%), iar în sectorul economic – 6 845,1 lei (+11,6%).

Mi se pare ca sumele vehiculate sunt ridicol de mici, chiar suntem curios cum va fi dupa ce vor prelua conducerea cei de la PSRM + ACUM. Teoretic credem ca datorita scaderii cursului de schimb valoarea in valuta a venitului minim si mediu in Moldova va fi mai mic decat este astazi.

Cele mai mici salarii sunt ridicate de angajaţii din agricultură, silvicultură şi pescuit, activităţi de cazare, alimentaţie publică şi învăţământ. Salariile nominale brute ale acestora au fost între 4500 și 4750 de lei.

Deci mai sus avem salariile brute, daca mai scadem minim 30% pentru sanatate si pensii, cred ca este clar ca unii [ majoritatea ] traiesc sub nivelul acceptabil, dar noi azi ne mandrim ca sunt oferte de 7000 de lei [ daca mai sunt si brute sumele, deja cred ca am spus totul!

Salarii Moldova

Oare e ok un salariu de pana la 7000 de lei?

Informatii recente:

  • Nu sunt informatii recente: